DOBOK

165 Views 0 Comment

Uniforma purtată de practicanții de Taekwondo se numește Dobok.

„Do” înseamnă „cale” iar „bok” înseamnă „îmbrăcăminte”. Dobok-ul este format din trei părți/piese: bluză, pantalon și centură.

Apariția și evoluția dobok-ului de-a lungul timpului este strans legată de keikogi (dōgi), uniforma folosită în artele marțiale japoneze, dar și de hanbok, haina tradițională coreeană.

Keikogi are haina/jacheta/partea superioara a uniformei deschisă, aceasta închizându-se prin suprapunerea unei părți peste cealaltă, de obicei partea stânga peste cea dreaptă.

O lungă perioadă de timp, uniforma folosită de practicanții artelor marțiale coreene a rămas identică cu keikogi.

Unele articole scrise în Coreea, fac referire la unele modificări ale aspectului uniformei, făcute de GM Hwang Ki, după eliberarea Coreei de sub dominația japoneză, pentru ca aceasta să semene mai mult cu îmbrăcămintea tradițională coreeană (hanbok). De asemenea, se menționează că aceste modificări au reprezentat și o modalitate de sublinia diferența dintre artele marțiale coreene și artele marțiale japoneze. Din păcate însă, mai multe detalii privind aceste modificări ale uniformei folosită de practicanții artelor marțiale coreene lipsesc.

Este posibil ca uniforma să fi suferit unele modificări minore în ceea ce privește lățimea și lungimea pantalonilor, a bluzei/mânecilor, însă este clar că forma acesteia și culoarea au rămas aceleași mult timp după modificările făcute de GM Hwang Ki.

Cea mai importantă modificare adusă uniformei de Taekwondo a avut loc abia la sfârșitul anilor 70. Atunci s-a trecut de la stilul deschis al hainei, la stilul închis de tip pullover, și odată cu asta la adoptarea formei în V a gulerului, implementând folosirea gulerelor de culori diferite, pentru a face diferența între deținătorii gradelor Keup (centuri colorate), Pum și Dan (centuri negre). Odată cu aceste modificări, se poate observa mai clar influența Hanbok-ului asupra designului uniformei de Taekwondo.

Taekwondo ITF și unele ramuri tradiționale au păstrat și păstrează în continuare stilul deschis al hainei de uniformă.

Uniforma adoptată oficial de către WT (pentru antrenament și lupta competițională) are culoarea albă și gulerul în V.  

Pentru deținătorii centurilor colorate, gulerul are culoarea albă. Pentru deținătorii gradelor pum, gulerul are două culori – roșu și negru – dispuse în mod egal pe toată lungimea/circumferința acestuia, negrul fiind spre interior. Deținătorii gradelor Dan poartă uniforme cu gulerul negru.

În prezent uniformele folosite în competițiile de pumsae, diferă de cele folosite în competițiile de luptă, în special la deținătorii gradelor Pum și Dan. Până în 2011, în competițiile de pumsae participanții foloseau același uniforme ca și în competițiile de luptă. Din anul 2011, pentru competițiile de pumsae, deținătorii gradelor Pum și Dan folosesc un nou tip de dobok-uri.

Haina acestora revine la forma deschisă, închizându-se prin suprapunerea părții stângi peste cea dreaptă, gulerul adoptând forma în Y, accentuând astfel influența Hanbok-ului asupra Dobok-ului.

Uniformele de pumsae pentru gradele Dan și Pum au haina de culoare albă cu gulerul negru, respectiv bicolor (roșu și negru). Culoarea pantalonilor diferă în funcție de sex.

Pentru deținătorii gradelor 7,8 și 9 Dan, precum și pentru Maeștrii peste 50 de ani, haina uniformei are culoarea aurie (maro deschis).

Dobok-urile au în prezent diferite forme/croiuri și culori fiind fabricate dintr-o varietate de materiale de la bumbac tradițional până la amestecuri de bumbac-poliester, fiecare școală/club având libertatea de a-și alege/personaliza propria uniformă în funcție de necesități și scop.

Cu toate acestea, în competițiile oficiale de Taekwondo WT, se pot folosi doar uniformele care respecta standardul adoptat de către WT.

Dobok-ul are și o semnificație filozofică. Haina de Dobok (dobok sangwi – 도복상위) reprezintă raiul, pantalonii (dobok baji – 도복바지) pământul, iar centura (tti – 띠) reprezintă omul și viața acestuia. Toate acestea împreună simbolizează omul între pământ și cer, evoluția acestuia, nașterea omului pe pământ, pasul lui prin viață până la final când se înalță spre cer.

Dobok-ul trebuie păstrat întotdeauna curat și îngrijit, trebuie purtat cu respect și mîndrie, fiind pe lângă imaginea practicantului și imaginea școlii/clubului și a disciplinei pe care o practicăm.

0 Comments

Leave a Comment