
Numele meu este IOAN TIUREAN.
Am început să practic Taekwondo WTF în 1992. Înainte de asta am făcut (în ordine cronologică începând cu 1977) atletism, Judo și Karate Shotokan.
Din 1997 am început să predau Taekwondo ca și instructor iar în 1999 am obținut primul Dan în Taekwondo WTF.
În anul 2000 am înființat Clubul Sportiv Koryo, și l-am afiliat la Federația Română de Taekwondo, organizație din a cărei conducere am făcut parte pâna în 2009, îndeplinind funcțiile de vicepreședinte (Director Zonă), director al Departamentului de Pumsae și director adjunct al Comisiei Centurilor Negre.
Am absolvit Școala Națională de Antrenori cu specializarea Taekwondo, în anul 2002, iar în anul 2005 am absolvit cursul pentru Arbitrii Internaționali de Pumsae, organizat de World Taekwondo Federation în Stuttgart, Germania.
În anul 2009, m-am retras din respectiva federație și am înființat Asociația Română de Taekwondo, la care până în prezent au aderat aproximativ 20 de cluburi de Taekwondo.
În 2014 mi-am împlinit un vis, (probabil visul tuturor practicanților de Taekwondo). Am călcat pentru prima dată în Korea, locul unde s-a născut Taekwondo. Acolo am participat la cursul de Masterat în Taekwondo organizat de către World Taekwondo Academy în Taekwondowon (Muju). În urma absolvirii acestui curs, am fost certificat ca Maestru clasa a III-a în Taekwondo.
Anul 2017 a fost de departe cel mai prolific an din cariera mea sportivă. În 2017 am fost invitat să suțin examenul de 6 Dan în Korea, la Kukkiwon – Centrul Mondial al Taekwondo-ului, fiind astfel primul român care a fost examinat la Kukkiwon, fix în inima Taekwondo-ului.
Am promovat cu succes examenul în urma căruia am devenit prima Centură Neagră 6 Dan Kukkiwon, cel mai mare grad în Taekwondo WT din România.
Tot în 2017 am participat la alte două cursuri organizate de către World Taekwondo Academy în America (New York). Este vorba de un al doilea curs de Masterat în Taekwondo și de un curs de specializare ca examinator al Kukkiwon. În urma absolvirii acestor cursuri, am fost certificat ca Maestru clasa a II-a în Taekwondo, respectiv Examinator clasa a II-a.
În 18 octombrie 2023 am susținut și promovat examenul de 7 Dan, din nou la Kukkiwon în Korea, devenind primul deținător al gradului 7 Dan Kukkiwon în Taekwondo WT din România.
În anul 2024, am fost invitat să particip la summitul internațional al Global Traditional Taekwondo Federation, unde am fost nominalizat ca reprezentant al GTTF în România.
În noiembrie 2025, am fost invitat și am participat în calitate de reprezentant al GTTF în România, la cel de-al 2 lea summit internațional al acestei organizații, eveniment sportiv care a avut loc în Coreea la Taekwondowon.
Atașez mai jos câteva dintre certificatele care atestă calificările mele.











