MU DUK KWAN

703 Views 0 Comment

Mu Duk Kwan (무덕관 – hangeul, 武德館 – hanja), înseamnă „școala disciplinei” sau „școala virtuții marțiale” și a fost fondată la data de 9 noiembrie 1945 de Maestrul Hwang Kee.

Alături de Song Mu Kwan, Chung Do Kwan, Kwon Bop Bu (Chang Mu Kwan) și Yun Mu Kwan (Ji Do Kwan), Mu Du Kwan formează grupul celor cinci școli originale care au pus bazele Taekwondo-ului.

Se spune că Hwang Kee și-a dezvoltat propriul stil de Arte Marțiale după ce în copilărie a fost martorul unei confruntări fizice pe stradă, în care un bărbat se apăra cu succes împotriva mai multor bărbați folosind stilul coreean Taekkyon. Bărbatul în cauză a refuzat să-l învețe pe Kee metoda lui de luptă, acesta procedând la conceperea propriului sistem de luptă, pe baza a ceea ce văzuse.

În mai 1936, în timp ce lucra ca angajat al Căii Ferate în Manciuria de Sud, pe perioada ocupației japoneze a Coreei, a început să se antreneze în Kung Fu sub conducerea lui Yang Kuk Jin. Kee a combinat stilul chinez cu stilul tradițional coreean, dezvoltând un nou stil pe care l-a numit Hwa Su Do (“calea mâinii înflorite”).

În august 1937, Kee s-a întors în Coreea, unde susține că a învățat filozofia karate-ului din Okinawa din cărțile lui Gichin Funakoshi.

La sfârșitul ocupației japoneze a Coreei (adică, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial), Kee a început să predea acest stilul Hwa Su Do pentru prima data într-o magazie a căii ferate din Gara Yong San – Seoul.

La început stilul Hwa Su Do nu s-a bucurat de succes. Apoi l-a întâlnit pe Won Kyuk Lee fondatorul Chung Do Kwan, de la care a preluat ideea de a combina tehnicile japoneze și cele de Kung Fu cu cele tradiționale coreene, creând în cele din urmă stilul Tang Su Do.

Mulți dintre elevii Maestrului Kee erau muncitori feroviari. În timp, școala s-a extins, iar Maestrul Kee a continuat să găsească spațiu pentru antrenamente în alte gări. Din acest motiv, școala sa a fost numită deseori „Dojang-ul Căilor Ferate”.

Până în 1955, școala lui Kee a crescut atât de mult încât a reușit să închirieze primul său spațiu comercial, numit Jung Ang Dojang.

În 1957, un bibliotecar de la Universitatea Națională Coreeană din Seoul i-a prezentat lui Kee o scriere veche de 300 de ani numită „Mu Ye Do Bo Tong Ji”. Scrierea se referea la un sistem antic de Arte Marțiale Coreene numit Subak, un sistem de luptă cu mâinile și picioarele goale.

Hwang Kee a încorporat tehnicile găsite în scrierea Muye Dobo Tongji, în stilul propriu de luptă și a schimbat numele acestuia din Tang Su Do în Su Bak Do, pe 30 iunie 1960.

Mulți dintre foștii săi elevi au continuat totuși să predea Tang Soo Do la școlile lor, însă momentul 30 iunie 1960 a marcat prima scindare în cadrul școlii Mu Duk Kwan.

În 1960, Su Bak Do a fost înregistrată oficial ca Artă Marțială tradițională coreeană. În anul următor, Mu Duk Kwan a fost recunoscută pentru prima dată la nivel internațional.

În 14 iulie 2002 a încetat din viață Maestrul Hwang Kee, fiul său Hwang Hyun-Chul (Jin Mun) fiind numit succesorul său. Numirea sa a fost aprobată în unanimitate în consiliul de conducere al Su Bak Do Mu Duk Kwan Federation, precum și de alte organizații parte a Mu Duk Kwan din lume.